Un tânăr dependent de jocuri de noroc a decis să permită accesul unui jurnalist al site-ului Snoop în lupta dezechilibrată pe care o duce cu sistemul, ca să se poată ”autoexclude” din sălile de joc. Legea îi permite oricărui om să se înscrie pe liste, astfel încât să nu mai fie lăsat să joace și să piardă bani. Nici firmele, nici autoritatea de reglementare din domeniu, Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN), nu se țin de obligațiile care le revin prin lege. E vorba de mii de oameni.
SNOOP a cerut la ONJN explicațiile pentru care baza de date nu este întocmită. Dintr-o eroare, răspunsul oficial a venit și cu un mesaj intern, al cuiva din instituție, către conducere. Omul respectiv semnala pe email conducerii că „evitarea răspunsului nu dă bine absolut deloc, sunt 2-3 ani de când se lucrează la baza de date, publicul așteaptă un răspuns estimativ, dar clar”. Răspunsul ONJN a fost: ”Am inițiat demersuri”.
Articolul a fost documentat câteva luni și jurnalistul a discutat cu toate părțile relevante implicate.
Cosmin a făcut un calcul. În ultimii doi ani, a pierdut mai mult de 50.000 de lei din cauza adicției sale. Odată a rămas fără 6.000 de lei în 30 de minute. La un moment dat, când a cerut autoexcluderea la o sală de jocuri din cartier, managerul i-a spus: „Dar dacă n-ați fi voi, dependenții, noi din ce-am mai trăi?”.
Îmi arată mâinile. Au început să-i tremure.
E o seară ploioasă de aprilie în care trotuarele Bucureștiului par oglinzi gata să se spargă la fiecare pas. Cosmin intră hotărât pe ușa unei săli Superbet din zona Universității. Merge întâi să schimbe o bancnotă de 100 de lei în 10 hârtii de 10. Își „mărunțește” banii ca să joace cea mai mică sumă. Merge la sloturi, introduce bancnotele, apasă butonul și întoarce privirea. Nu vrea să vadă dacă a câștigat sau nu, dar tentația e mare, așa că apoi întoarce din nou capul spre aparat. Fructele nu s-au aliniat într-un rând de trei. A pierdut. Sunt trei săptămâni de când nu mai joacă, dar senzația îi e familiară, ca gustul ciocolatei pentru cineva care a ținut regim de slăbit fără zahăr. La ieșire, oprește telefonul pe care l-a pus în buzunar ca să filmeze și îmi arată mâinile. Au început să-i tremure.
Cosmin este un tânăr din București, care încearcă de peste doi ani să lase în urmă dependența de jocurile de noroc. Îl însoțesc pentru un experiment realizat la inițiativa lui, în două săli în care, potrivit legii, nu ar trebui lăsat să intre: Superbet și Maxbet. Ambele companii i-au confirmat că i-au înregistrat cererea de excludere voluntară de la jocurile de noroc.
Filmarea cum joacă la Superbet și intră fără probleme la Maxbet
La Superbet, Cosmin joacă fără a fi identificat sau oprit de vreun angajat, după cum se poate vedea în filmarea de mai jos. Intrăm apoi și într-o sală Maxbet fără a fi identificați și fără ca prezența lui, un jucător autoexclus, să alerteze pe cineva. Ieșim repede ca el să nu fie tentat să joace din nou. Pentru un dependent, simpla expunere la stimulii vizuali și auditivi dintr-o sală de joc poate stârni o nevoie compulsivă de a juca, la care e foarte greu să reziste.
Înainte de experiment, Cosmin nu mai jucase de trei săptămâni. „Dacă reușesc să ajung la o lună, cred că de data asta chiar scap de tot”, mi-a spus. Nu era însă la prima încercare. Aflase deja pe pielea lui că reglementarea proastă și lăcomia industriei lucrează împotriva celor care vor să se rupă de adicție.
Cosmin este unul din mai bine de 2.500 de oameni care au încercat să folosească mecanismul autoexcluderii pentru a lăsa în urmă răul suferit din cauza jocurilor de noroc.
Un posibil colac de salvare
În noiembrie 2022, când s-a dat „legea Roman”, cum o numește Cosmin, a văzut în ea o pârghie pentru a-i fi mai ușor să se oprească.
Dacă online exista deja posibilitatea ca utilizatorii să ceară autoexcluderea, prin legea inițiată de deputatul PNL Florin Roman, excluderea voluntară devenea posibilă și pentru sălile fizice de jocuri.
Pentru Cosmin, părea măsura de care avea nevoie ca de aer. Jucase mereu doar offline. Întâi, la pariuri, începând din 2018, fără să fi devenit dependent. Apoi a descoperit însă extazul pe care-l simțea când câștiga la sloturi – numele anglofil al păcănelelor. „La sfârșitul lui 2021, deja pierdeam aproape 60% din buget jucând”, spune Cosmin. Adicția lui s-a coagulat în jurul aparatelor care aliniază arbitrar fructe sau simboluri. Dacă nu ar mai fi fost lăsat să intre în sălile ce găzduiesc aceste aparate, crede că ar fi putut face față mai ușor sevrajului.
Așa că, pe final de 2022, a început să ceară fiecărei săli de joc din cartierul lui să-l treacă în registrul celor autoexcluși. În ultimul an și jumătate, Cosmin a completat zeci de astfel de cereri și a contactat în repetate rânduri departamentele de suport ale companiilor de jocuri de noroc. A continuat să facă asta și după octombrie 2023, când un om în situația lui este, teoretic, ajutat de ordonanța de urgență nr.82/2023, un text legislativ mai clar în privința autoexcluderii decât legea anterioară.
„Pentru mine, autoexcluderea era mană cerească. Problema mea era cu astea terestre, din proximitate, că eu nu joc online. Dacă aș fi fost autoexclus, nu aș avea nicio problemă. Să nu mă mai lase să intru”, spune tânărul.
În ciuda eforturilor sale de autoexcludere, Cosmin spune că a putut juca în continuare în locațiile fizice ale următoarelor companii: Superbet, Max Bet, Stanleybet, Sălile Bonus, Fortuna. Singura sală în care i s-a cerut vreodată un act de identitate înainte de a putea juca la aparate a fost una a Loteriei Române.
Dacă și tu ai încercat să te autoexcluzi de la jocurile de noroc și ai întâmpinat probleme, vrem să știm cum a fost experiența ta. Scrie-ne la alexandra.nistoroiu@gmail.com.
Citește restul investigației pe Snoop.ro.
foto: Inquam Photos / George Călin
Source link