Concurs de… ,,păcănele”
S-a schimbat ceva în societatea românească odată cu ,,nășirea” actualei coaliții de guvernare. Aceasta a renunțat la strategia tip ,,Alba-Neagra” și a transformat instituțiile de bază în participanți la campionatul național de ,,păcănele”, pentru eficientizarea activității în acest an electoral (dependența de promisiuni sau o iluzie trecătoare à la … Fata morgana). Foarte des auzim, la persoanele cu care interacționăm, expresia – nu este logic, ca replică la ,,noul” pe care ni-l impune clasa politică, fără un ,,studiu de fezabilitate” (cum le place să spună) socială, fără o justificare sau o motivație. Eroarea logicii formale este elementul de bază în conducerea și administrarea societății, un tip de gândire întotdeauna greșit raportat doar la interesele unei minorități favorizând-o în detrimentul celorlalți participanți la viața socială.
Nu o sa mă refer la ,,Legea păcănelelor” (nu mă interesează acest tip de ,,distracție”), o absurditate în domeniul legislativ (nu se poate demonstra interesul pentru rezolvarea unei probleme discriminând populații sau grupuri izolate; CNCD nu are nimic de spus raportat la… Constituție?) ci la alte ,,aberații” lângă care trăim și pe care le raportăm. Prea mult, în această campanie electorală, ies în evidență disprețul și prostia, lipsa argumentului firesc într-o acțiune, argument care devine invalid, a demonstrației și motivației. Te uiți la ei ca la un aparat de… păcănele, tentant dar mincinos (nu am zis hoț!). Nu cunoaștem multe din ceea ce se hotărăște în numele nostru. Sunt ,,secrete” păstrate de generalii securității și politicienii pe viață folosite în interes personal. Am reținut o afirmație marca PSD-PNL că, în această perioadă… justiția funcționează. Interesant, dar când nu a funcționat? Logica ,,vorbitorului” – nu se mai văd girofarurile noaptea, nu se mai aude zăngănitul de cătușe (sunt traduse propozițiile într-o logică proporțională cu interesul puterii) dar se percepe foșnetul ,,verzișorilor” pentru plata cauțiunii! Nu ni se spune cum și de ce primarul de la Mioveni este eliminat din competiția electorală, iar președintele C.J. Prahova (PNL) este păsuit și încurajat la o nouă candidatură deși pute, pute rău a… eroare – logică formală, nu judiciară!
Trebuie să recunosc – anumite lucruri nu le înțeleg, unii oameni m-au dezamăgit și în mod deosebit cei care cred că fără ei planeta ,,s-ar răci” dar pentru salvarea Planetei, ei sunt… aleșii Domnului.
Zgomotul ,,păcănelelor” este din ce în ce mai puternic. Pe ecranul aparatului apar valeții de treflă, ,,AȘII” și damele cu zâmbete seducătoare speculând naivitatea privitorului și a jucătorului. Doar nu vorbesc, dar promit, ca și candidați la ,,monumente”, un viitor sigur și fără griji. Dacă discuți cu ei auzi aceeași placă – ,,vom face”, ,,trebuie”, ,,promitem, ,,ne asumăm” … deși au coborât în stradă pentru o nouă farsă, ei fiind pe funcții, dar neputincioși, incapabili, dezinteresați. Promisiuni, așteptări, naivități, victorii, decepții din patru în patru ani în cele mai multe comunități. Un astfel de paradox l-a sesizat și exprimat, într-un mod inconfundabil marele scriitor George Bernard Shaw, un adevărat gânditor și analist: ,,Dacă faci anumite lucruri crezând că un alt prost așteaptă din partea ta să procedezi astfel, iar el își închipuie că le faci pentru că, la rândul lui, crede că tu te aștepți ca el să se aștepte ca tu să le faci, totul se va sfârși în așa fel că toți vor face ceea ce nimeni nu vrea să facă!”. Pentru toți oamenii responsabili aflați în campanie electorală dar și pentru ,,cerșetorii” de voturi vom asigura cota de… ANTIVIRUS
Source link