Senatorul USR Sebastian Cernic îl acuză pe actualul prim-ministru, Marcel Ciolacu, de cinism pentru că a blocat luni de zile legea USR care interzice sălile de păcănele la mai puțin de 300 de metri de o școală, spital sau biserică și, în schimb, a depus un proiect plagiat pe care vrea să îl voteze pe repede înainte.
„Astăzi puteam avea deja votată legea Fără Păcănele, dacă domnul Ciolacu o punea pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaților, înainte să plece la Palatul Victoria. Mii de săli de jocuri puteau să fie deja închise până să înceapă școala, săptămâna viitoare, dacă PSD vota în aprilie legea USR. Nu-i nimic, USR va vota și această lege depusă mai târziu de PSD și încă alte 7 legi ale majorității parlamentare plagiate după USR. Important este să scoatem păcănele din drumul copiilor noștri către școală”, spune senatorul USR Sebastian Cernic.
Aproape 45.000 de oameni au semnat pentru pachetul de legi Fără Păcănele depus de USR. Pe lângă interzicerea amplasării sălilor de păcănele în apropiere de școli, spitale și biserici, la parterul blocurilor, la sate ori lângă alte jocuri de noroc, USR a depus un proiect de lege care interzice și publicitatea în spații publice la jocurile de noroc, precum și un proiect de lege care impune obținerea unui aviz de funcționare din partea primăriei pentru sălile de jocuri.
Pachetul de legi USR anti-păcănele
Source link