Camera Deputaților a aprobat propunerea președintelui interimar Alfred Simonis ca proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc în localitățile sub 15.000 de locuitori să fie dezbătut în comisii și votat marți de plen, iar reprezentanții USR și AUR au solicitat dezbaterea tuturor celor 7 proiecte pe aceeași temă și au acuzat că demersul este unul electoral, conform Agerpres.
Proiectul aprobă OUG 87/2023 și adaugă un singur punct important: interdicția ca jocurile de tio slot-machine (cunoscute drept ”păcănele”) să fie amplasate în localități cu mai puțin de 15.000 de locuitori. De menționat că firmele vor putea în continuare să amplaseze în orice localitate săli de pariuri sportive.
Alfred Simonis a cerut, în ședința de marți, ca patru comisii de specialitate să lucreze în paralel cu plenul pentru a adopta „prima lege împotriva industriei păcănelelor”.
„Această industrie care face un rău, care nenorocește familiile, trebuie să sufere astăzi o înfrângere în Parlamentul României, este un prim pas din multe altele care trebuie să urmeze. Va trebui să reglementăm legea depusă de colegii de la PNL care operează cu privire la publicitatea în această industrie și, după ce vom da această lovitură care presupune închiderea sălilor de păcănele în toate localitățile sub 15 mii de locuitori, adică în peste 90 la sută din localitățile din România, vedem cum reacționează industria, apoi vom face legea prin care vom scoate complet în afara orașelor aceste săli de joc”, a afirmat Simonis.
El a transmis reprezentanților opoziției că „orice altă dispută nu înseamnă decât tărăgănarea acestui proiect, fiind complici cu industria”.
Propunerea a fost aprobată cu 152 voturi pentru și o abținere.
După vot, liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a acuzat PSD de ipocrizie, menționând că el a cerut de mai multe ori introducerea pe ordinea de zi proiectele anti-păcănele, dar solicitările au fost respinse de fiecare dată.
El a cerut ca, pe lângă acest proiect, să fie dezbătute și celelalte acte normative pe aceeași temă depuse de opoziție.
Și liderul deputaților AUR, Alin Coleșa, a vorbit de ipocrizie.
„Ați creat o problemă timp de zeci de ani în societatea românească, în special în marele orașe în care sunt o mulțime de oameni dependenți de jocuri de noroc care își distrug viețile, își vând ultimul avut și tocmai acum, la începutul unei obișnuite ședințe de plen, într-o marți, după ce săptămâni de a rândul ați tăiat o zi sau două din programul de lucru, după ce ați refuzat zeci de propuneri ale opoziției AUR de a introduce pe ordinea de zi a comisiilor raportoare toate proiectele legislative prin care se scoteau jocurile de noroc din afara tuturor localităților și, în special, din localitățile mari, prin care se reglementa în mod foarte strict reclama la aceste jocuri de noroc, după ce ați făcut jocul industriei veniți și într-o banală zi propuneți ca patru comisii să facă ședințe în paralel cu plenul pentru a vă discuta propria dumneavoastră lege. O ipocrizie mai mare nici că se poate și mai mult. Arătați că sunteți în mod clar controlați de industria de jocuri de noroc, spunând că veți scoate jocurile doar din localitățile sub 15.000 de locuitori, iar după reacția industriei veți vedea dacă mergeți mai departe sau nu”, a spus Coleșa.
Alfred Simonis a replicat că aceste propuneri ale opoziției nu pot fi supuse la vot, deoarece nu există consens al liderilor de grup pe această temă.
Camera Deputaților se va întruni din nou în ședință marți pentru a adopta proiectul privind interzicerea păcănelelor în localitățile sub 15.000 de locuitori, după ce raportul comisiilor de specialitate va fi finalizat.
Source link