Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că au fost reținuți doi bărbați din Chișinău, în vârstă de 26 și, respectiv, 32 de ani, care în decursul anului 2023 ar fi pretins sume de 15.000 de euro și 4.000 de euro de la doi jucători de poker.
Potrivit comunicatului emis de PCCOCS, cei doi bărbați se cunoșteau cu jucătorii șantajați de la locul de muncă precedent.
Astfel, victimele, participând la jocurile ilegale organizate de unul dintre bănuiți în diferite locații din Chișinău și pe aplicații mobile, s-au ales cu datorii inventate după ce au pierdut în peste cinci partide. Pentru a obține sumele cerute, inculpații amenințau victimele cu răfuiala fizică.
Domiciliile bănuiților au fost percheziționate cu sprijinul angajaților „Fulger” de unde au fost ridicate mai multe telefoane mobile. De asemenea, a fost descoperită o masă de poker profesională și seturi mari cu fișe.
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale va investiga probele și va decide necesitatea aplicării arestului preventiv, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.
Source link