Pe data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au primit un apel prin SNUAU 112, în legătură cu distrugerea unui aparat tip slot machine într-un local din localitatea Pipirig.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un tânăr de 28 de ani din Pipirig, sub influența băuturilor alcoolice, a intrat într-un bar din Pipirig, unde a pierdut o sumă de bani la un aparat tip slot machine și apoi a părăsit localul.
Ulterior, tânărul s-a întors în același local cu un topor și a distrus aparatul lovindu-l în repetate rânduri. A scos cutia de depozitare a banilor din aparat, sustrăgând suma de 4.559 de lei și apoi a părăsit localul.
Prejudiciul total cauzat se ridică la 35.470 de lei.
Tânărul a fost identificat de polițiști și reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și port și folosire fără drept de obiecte periculoase.
Source link