joc de poker, Foto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia
Un bărbat a fost dus la audieri în urma a două percheziţii care au avut loc în Bucureşti şi în Ilfov, într-un dosar privind organizarea de jocuri de noroc, fără autorizaţie. Bărbatul ar fi organizat jocuri de poker la locuinţa sa din Sectorul 1 al Capitalei, dar şi la o proprietate din judeţul Ilfov, taxa de participare fiind cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei.
”În zilele de 15 şi 16 martie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată”, transmite Poliţia Capitalei.
Conform sursei citate, în perioada martie 2022 – prezent, un bărbat ar fi organizat, în mod clandestin, jocuri de noroc cu cărţi de joc, pe diferite sume. Din cercetări, s-a stabilit că la aceste activităţi desfăşurate, atât la adresa sa din Sectorul 1, cât şi la o proprietate din judeţul Ilfov, ar fi participat mai multe persoane, de la care bănuitul ar fi pretins şi primit între 500 şi 1.500 de lei, pentru participare.
Surse apropiate anchetei afirmă că bărbatul, care organiza jocuri de poker, ar fi fost ridicat joi seară de la o adresă din Corbeanca, judeţul Ilfov.
În urma percheziţiilor din cursul zilelor de 15, respectiv, 16 martie a.c., au fost identificate şi ridicate mai multe seturi de jetoane care ar fi fost folosite pentru desfăşurarea jocurilor, precum şi aproximativ 50.000 de lei, 13.650 de euro şi 100 de dolari. Totodată, de la organizatorul jocurilor au mai fost ridicaţi 20.000 de lei şi 2.000 de euro.
Persoana în cauză a fost dusă la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru infracţiunile de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată.
Source link