Droguri, Foto: Dreamstime
Vârsta minimă la care se consumă droguri în România „a coborât la 9-10 ani” și există dealeri de droguri în vârstă de doar 12 ani, a afirmat vineri Valeria Herdea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, într-o conferință de presă. De profesie medic de familie, Valeria Herdea consideră că „modelul vedetelor, modelul de la marile festivaluri nu sunt bun augur”.
„Conform datelor Agenţiei Naţionale Antidrog, pot să vă spun că cel puţin acum 3 luni, coborâse (vârsta minimă a consumatorilor – n.red.) până la 9-10 ani. Există dealeri de 12 ani, există, din păcate, bomboane cu diverse preparate. Și, din păcate, ele sunt accesibile mai ales acolo unde există, să zicem, aglomeraţii nesupravegheate de adulţi. Mai e ceva, modelul adulţilor, modelul vedetelor, modelul de bonton de la marile festivaluri, nu sunt tocmai de bun augur”, spune medicul Valeria Herdea.
Valeria Herdea a fost întrebată dacă există, în România, centre de dezintoxicare specializate pe diverse probleme, de la droguri la jocuri de noroc: „Avem un program naţional curativ care are prevederi pe partea de toxicodependenţă. Ceea ce vă pot spune este că, din păcate, nefiind mapată exact situaţia şi neştiind exact la acest moment – şi absolut onest pentru că nu noi facem asta, noi încercăm să ajutăm şi să sprijinim – neştiind exact dimensiunea acestui fenomen, cred că serviciile sunt total insuficiente. Avem nevoie de personal pregătit, avem nevoie de posibilitatea de intervenţii şi de alocare de fonduri.”
„Fără educație pentru sănătate, nu se va întâmpla nimic în România”
„Fără educație pentru sănătate, nu se va întâmpla nimic în România, oricâți bani se vor investi în sănătate”, este de părere Valeria Herdea, care vrea ca educația pentru sănătate să devină materie obligatorie în școli.
„Îmi asum acest lucru și am să militez pentru educația pentru sănătate pentru fiecare școală din România, indiferent de nivelul ei”, mai spune președintele CNAS.
Prevenția se poate face prin educație, în primul rând, subliniază Valeria Herdea: „Prevenția înseamnă sănătate pe foarte multe decenii, creșterea calității vieții și creșterea duratei active de viață.”
Foto: Dreamstime.com.
Source link