Clădirea Cazinoului de pe faleza din municipiul Constanța începe să strălucească, redându-i-se pe zi ce trece frumusețea de altădată. Fiecare sală a fost personalizată, iar interioarele încep să reflecte eleganța de altădată. În interior se lucrează la foc continuu, echipele fiind extrem de atente la fiecare detaliu. Potrivit Companiei Naționale de Investiții, stadiul lucrărilor, în acest moment, este de 78% iar termenul estimat pentru finalizarea lor este iulie 2024.
Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. Lucrările de reabilitare au început în urmă cu patru ani, după mai multe amânări, iar în anul 2024 va fi inaugurat. El a fost reparat pentru a fi muzeu. La subsol, sunt trei camere, pentru expoziții, iar la etaj, două săli mari: cea multifuncțională și de spectacole, care va avea scenă, echipament tehnic și scaune, iar alături, sala mare, fosta Sală a Oglinzilor, cea de bal.
Lucrările de reabilitare realizate până acum subliniază unicitatea și eleganța arhitecturală a clădirii-simbol a Constanței. Cazinoul este renovat de Aedificia, iar fondurile sunt asigurate de Compania Națională de Investiții, prin Ministerul Dezvoltării. După finalizarea lucrărilor, clădirea va reveni administrației publice locale
La sfârșitul lunii ianuarie a.c., Primăria Constanța a lansat licitația pentru lucrările de execuție pentru obiectivul „Consolidare și restaurare Cazino Constanța“. Este vorba de reabilitarea platformei terasei, zidului de apărare și a balustradei Bulevardul Elisabeta. Viceprimarul Ionuț Rusu a declarat că mai urmează o licitație, pentru dotarea imobilului. Municipalitatea dorește să lucreze în paralel, pentru ca în vară monumentul istoric să fie redat circuitului turistic.
În luna februarie a.c., primarul Vergil Chițac a efectuat o vizită de lucru la Cazionul din Constanța, pentru a analiza stadiul lucrărilor de reabilitare.
„Avem toate motivele să credem că va fi o clădire cel puțin spectaculoasă, stilizată cu migală și bun gust, și că va fi o bijuterie arhitecturală în adevăratul sens al cuvântului! Voi reveni în zilele care urmează cu filmări din interiorul clădirii, pentru a vă arăta în ce stadiu se găsește edificiul. Tot ce vă pot spune momentan este că suntem în grafic și că rezultatul care se conturează va fi identic cu cel de la inaugurarea din 1910. De aceea, îndrăznesc să spun că va fi un rezultat care va depăși toate așteptările“, a precizat Vergil Chițac.
Mihaela GIUGLEA
Source link