Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, joi, că decizia politică a PSD este ca, până la finalul lunii februarie, să fie adoptat proiectul de lege privind reglementarea jocurilor de noroc.
Simonis a fost întrebat care vor fi iniţiativele legislative pe care PSD le are ca priorităţi în noua sesiune parlamentară.
„Discutăm de toate jaloanele, toate reformele din PNRR, care trebuie îndeplinite anul acesta, în baza cărora se vor debloca sume de bani europeni, cererile 3 şi 4, mai ales cererea 4, tranşa 4, care însumează miliarde de euro, tot ce înseamnă ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern care trebuie transmise prin legi, dar şi alte iniţiative care sunt jaloane în PNRR vor trebui adoptate. S-a discutat zile acestea, şi aţi văzut decizia politică a PSD, de a adopta în această sesiune, să spunem până la finalul lunii februarie, legea care reglementează foarte bine activitatea ‘păcănelelor’, a jocurilor de noroc, scoaterea lor în afara oraşelor, a localităţilor şi a comunelor. Vorbim de offshore eolian, vorbim de reglementarea modului în care pot fi comercializate produsele din tutun încălzit, acele ţigări electronice pe care le fumează mai toţi copiii prin şcoli, băutura energizantă, combaterea traficului de droguri, sunt mai multe iniţiative în acest sens. Până la vacanţa parlamentară din vară toate acestea, dar şi altele care pot apărea fiind urgente vor fi adoptate în Camera Deputaţilor”, a declarat Alfred Simonis, la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că, în cazul în care domeniul jocurilor de noroc va fi reglementat foarte exact, nu va mai fi nevoie de adoptarea proiectului de lege iniţiat de PNL care prevede interzicerea publicităţii pentru acest sector.
„Pe mine mă interesează să interzic acest tip de activitate de pe raza localităţilor din România. Dacă le interzicem, nu mai face nimeni publicitate la ceva ce este interzis. Şmecheria să facem înainte cu interzicerea publicităţii şi să acoperim cumva mediatic legea prin care practic închidem ‘păcănelele’ nu ţine la noi. În priorităţile noastre este reglementarea în aşa fel încât să nu mai existe sau dacă există numărul să fie limitat şi la graniţa localităţilor, nu pe lângă şcoli şi pe lângă casele oamenilor sau la parterul blocului în care locuiesc. Publicitatea este o problemă, dar ea trebuie reglementată concomitent sau ulterior interzicerii acestui fenomen. Dar eu mă tot întreb de fiecare dată, dacă interzicem o activitate cine mai face publicitate la ea?”, a menţionat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.
Alfred Simonis a precizat că şi-ar dori să fie reglementată întreaga industrie a jocurilor de noroc, nu doar „păcănelele”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Source link