Vineri, 17 mai, în Bulgaria a fost ultima zi în care radiourile, televiziunile, dar și publicațiile online și de presă scrisă au putut difuza reclame la jocuri de noroc.
Interdicția s-a aplicat atât la „păcănele” – aparatele de tip slotmachines, cât și la pariuri sportive, cazinouri sau alte activități similare.
Măsura a fost luată după o decizie de pe 30 aprilie a Parlamentului bulgar, care a votat în unanimitate modificarea Legii jocurilor de noroc a țării.
Decizia satisface cererile venite din partea organizațiilor civice și ale grupurilor de psihologi și ale foștilor dependenți de jocuri de noroc, dar nemulțumește organizațiile media, care se plâng că le vor fi afectate bugetele.
Interzicerea reclamelor, contestată de televiziunile bulgare
Marile posturi de televiziune și grupuri media, respectiv Asociația Radiodifuzorilor și Televiziunii (ABRO) și reprezentanți ai industriei jocurilor de noroc, critică legea adoptată de Parlamentul bulgar.
Ei spun că depind financiar de publicitate, iar funcționarea lor, precum și libertatea de exprimare, vor fi amenințate, transmite serviciul din Bulgaria al Europei Libere.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor RFE/RL din țara vecină, consultantul de business Yasen Guev a explicat că impactul asupra principalelor două televiziuni private din Bulgaria, Nova și bTV este mare mai ales în cazul celei de-a doua. Pierderile veniturilor din publicitatea la jocuri de noroc ale televiziunilor și publicațiilor online din Bulgaria ar fi cifrate la aproape 90 de milioane de euro, conform sursei citate.
„Ar fi fost mai corect poate ca modificările de Lege să intre în vigoare de anul viitor, pentru a oferi predictibilitate”, a spus consultantul Yasen Guev.
Decizia drastică a Parlamentului bulgar – luată cu 198 de voturi și nicio abținere sau vreun vot împotrivă – vine pe fondul dezbaterilor intense din spațiul public în condițiile în care reclamele la casele de pariuri și casinouri au ajuns să domine peisajul reclamelor de la tv, alături de cele pentru produse farmaceutice, ne-au explicat colegi din Serviciul bulgar al RFE/RL.
Interdicțiile intrate în vigoare de vineri nu se aplică Loteriei naționale, care asigură venituri pentru sănătate și sport. Reclamele sunt permise în continuare pe panouri publicitare, rețelele de socializare și instalații sportive care nu se adresează copiilor.
De asemenea, e permisă publicitatea pe echipamente sportive, clădiri și instalații sportive, săli de sport, stadioane și piscine, materiale sau produse ale federațiilor, cluburilor și organizațiilor sportive.
Ce (nu) a făcut România
În România, „sora” de aderare a Bulgariei la UE și la spațiul Schengen, Parlamentul pare mai puțin dispus să adopte măsuri radicale în privința restricționării în media a reclamelor la jocuri de noroc.
„Vom putea spune cât de utile sunt măsurile adoptate de Bulgaria după ce le vom vedea efectul. Orice măsură trebuie foarte bine cântărită și documentată înainte de a o propune ca proiect de lege”, spune pentru Europa Liberă liderul de grup al senatorilor PNL din Parlament, Daniel Fenechiu.
Este co-autor al amendamentelor prin care senatorii PNL au îmblânzit substanțial, în februarie 2023, cel mai important proiect de interzicere completă a reclamelor la păcănele, în media și stradal, inițiat tot de un liberal, deputatul Adrian Cozma.
Chiar și în forma actuală – care interzice reclamele la radio și TV doar între orele 6:00 dimineața și 11:00 noaptea, cu excepția plasării lor în timpul evenimentelor sportive și permite bannerele stradale de până la 30 de metri pătrați – proiectul este de peste un an în stand-by la Camera Deputaților.
Alte trei proiecte dedicate restricționării reclamelor la păcănele sunt încă pe rolul Parlamentului: trei dintre ele au fost respinse însă anul trecut de Senat, în timp ce al patrulea – care se referă doar la introducerea unor mesaje de tip disclaimer în reclame, inițiat de USR – a fost aprobat de senatori, dar este și el blocat de peste un an în comisiile Camerei Deputaților.
Source link