Începând cu data de vineri, 28 iunie 2024, Guvernul României va modifica legislația privind interzicerea jocurilor de noroc la aparate, cunoscute sub numele de “păcănele”, în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Acest demers va fi realizat de către Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, iar numărul de locuitori din localitățile afectate de această legislație va fi cel comunicat de către Institutul Național de Statistică și nu cel furnizat de primării, așa cum se întâmpla până acum.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat: “Închidem o portiță folosită de cei care încercau să ocolească legislația din domeniul jocurilor de noroc”. Potrivit informațiilor de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, vor fi închise aproximativ 3.500 de locații care găzduiesc aparate pentru jocuri mecanice de noroc.
Un oraș din Prahova și-a mărit populația la 15.000 de locuitori, iar jurnaliștii de la Hotnews au descoperit șapte locații cu jocuri de noroc într-o zonă de 550 de metri în centrul localității. Este vorba de orașul Breaza, care, conform datelor Institutului Național de Statistică, are 14.800 de locuitori, însă Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a transmis Primăriei din Breaza un document în care se menționează că orașul are 15.196 de locuitori.
source: hotnews.ro
Source link