Situație Actualizată – Doar în 4 dintre cele 76 de UAT-uri din Maramureș vor mai putea fi deschise săli de jocuri de noroc, în restul acestora acestea vor fi închise.

Camera Deputaților a adoptat o lege care impune închiderea sălilor de jocuri de noroc din localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori, ceea ce reprezintă o lovitură majoră pentru industria „păcănelelor”. Proiectul a fost inițial adoptat de Senat, iar Camera Deputaților a confirmat decizia, cu 243 de voturi „pentru”, 4 abțineri și 2 voturi neexprimate. Această lege va duce la închiderea a sute de săli de jocuri.

Legea va fi trimisă spre promulgare președintelui României și va fi ulterior publicată în Monitorul Oficial. În termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc trebuie să ia măsuri tehnice pentru a preveni accesul la jocurile de noroc și să creeze un registru online actualizat zilnic cu operatorii licențiați.

Potrivit noii legi, în județul Maramureș vor mai putea funcționa săli de jocuri doar în 4 dintre cele 76 de unități administrative, respectiv în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației și orașele Borșa și Vișeu de Sus.

Autor: Cătălin VISCHI


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

www.sloturigratuite.ro
© Copyright 2025 Sloturi Gratuite
Powered by WordPress | Mercury Theme