La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de joi, 16 noiembrie, alocarea sumei de 250 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea Programului național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții (CNI).
Actul normativ era necesar întrucât, la nivelul CNI, sunt gestionate foarte multe contracte de proiectare și execuție pentru obiective de investiții prioritizate la nivel național sau asumate prin angajamente financiare internaționale, iar nerespectarea graficelor de plăți ar conduce la neîncadrarea în termenele asumate și la întârzieri în execuția lucrărilor. De asemenea, o mare parte dintre obiectivele aflate în implementare se află în stadii avansate de execuție, iar neefectuarea plăților la termen poate atrage atât sistarea lucrărilor, costuri suplimentare, determinate de conservarea și paza acestora, cât și riscuri financiare generate de creșteri ale prețurilor viitoare.
Printre construcțiile de interes public care vor primi bani se află și Cazinoul din Constanța. Informația a fost confirmată, pentru Focus Press, de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea.
Precizăm că lucrările la Cazino erau în pericol deoarece nu mai existau bani pentru continuarea acestora. Într-o adresă consultată de Focus Press, pe care Compania Națională de Investiții a trimis-o către Aedificia Carpați, firma care se ocupă de reabilitarea Cazinoului din Constanța, se arata că Ministerul Dezvoltării a epuizat banii, pentru anul 2023, în vederea derulării Programului național de construcții de interes public sau social.
„În situația epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației cu această destinație, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației înștiințează CNI cu privire la aceasta“, se arată în adresa CNI. Compania națională a cerut firmei care reabilitează Cazinoul din Constanța să accepte o amânare a plății de 30 de zile pentru lucrările de reabilitare, iar aceasta nu era de acord.
Acum, fiind alocată suma de 250 de milioane de lei, iar parte din acești bani fiind pentru continuarea lucrărilor la Cazino, nu mai există pericolul sistării acestora.
Într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, ministrul Adrian Veștea a specificat că trebuia asigurată continuitatea lucrărilor demarate.
„Trebuie să asigurăm continuitatea implementării investițiilor pe care le finanțăm, astfel încât procesul de dezvoltare a României să nu fie afectat. Acesta este motivul pentru care am solicitat această alocare financiară pentru proiectele care se apropie de finalizare. Dorim să ne respectăm angajamentele asumate în fața cetățenilor, iar procesul investițional să fie eficient și fluid, în beneficiul comunităților locale“, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Mihaela GIUGLEA
Source link