Foto: George Călin/ Inquam Photos
“Republica cetățenilor” cedează pas cu pas locul “republicii fanilor”, spre aceasta din urmă îndreptându-se “en fanfare” societatea românească din ce în ce mai polarizată.
Odată cu suprimarea republicii socialiste în urmă cu 34 de ani, România pornise pe drumul unei republici a democrației participative, “a cetățenilor”. Clădirea unei democrații funcționale și construcția unei economii de piață liberă s-au dovedit a fi mai dificile și de mai lungă durată decât credeam în zorii acestor transformări. După ce o scurtă durată post-decembristă devenise “țara speranțelor”, România își pusese în frunte dezonoranta etichetă a “țării mineriadelor”. Reinterpretând sintagma “țara tuturor posibilităților”, România țintea integrarea ei în clubul “țărilor europene”.
Însă, încă de atunci, insidios și tenace, un alt proces de transformare punea stăpânire pe această țară. Poate că fără să vrea neapărat, dar poate pe alocuri chiar plăcându-i, România a devenit “țara păcănelelor” (după cum a definit-o un antreprenor autohton), îndreptându-se în același timp cu pas alert spre o “republică a fanilor”, lăsând în urmă mult inițial râvnita “republică a cetățenilor”.
România a devenit “țara păcănelelor” și este astfel pentru “un milion și unu” de motive. În România, se pun în joc ca la ruletă viitorul și educația copiilor, se riscă -precum la poker- sănătatea semenilor, se joacă la “șeptica” soarta autostrăzilor, iar ca la “păcănele” așteptăm să ne pice fondurile europene. Sărăcia și rudimentarul ce caracterizează societatea, economia, politica și administrația publică nu-și găsesc leacul în muncă asiduă și cinstită, în inovație, în educație sau în investiții pentru dezvoltarea țării. De peste treizeci de ani, statul aruncă cu banii pe pomeni electorale, pe proiecte aiuristice și pe diverse “învârteli” și “aranjamente” care costă miliarde; și când dă de fundul sacului, statul dă fuga și se împrumută și mai mult la costuri și dobânzi și mai mari. Sau crește și mai mult povara fiscală.
Ce vede la vlădică face și opinca; deloc întâmplător, oamenii fac ce face și statul, munca e înlocuită de “învârteli”. Orașe mari și mici sunt împânzite de case de pariuri, de birouri de amanet, de mini-cazinouri mai mult sau mai puțin strălucitoare și de maghernițe sordide pline de “păcănele”. Când nu are bani, românul dă fuga să se împrumute la IFN-uri (la costuri amețitoare), dă fuga la amanet să ia bani pe bijuteriile subtilizate soacrei, sau dă fuga să schimbe suta de euro trimisă de ruda ce trudește “afară”. Sau dă fuga la jocurile de noroc, în speranța că îl prinde pe Dumnezeu de un picior. Sau se înghesuie în casele de pariuri, fizice sau online. Sau, mai de curând încoace, se lasă vrăjit de mirajul îmbogățirii rapide prin cripto-monede fals tranzacționate pe platforme fantomă. Apoi, trist și în continuare sărac după ce și-a vărsat în păcănele agoniseala familiei, se înghesuie la birt înjurând de toți sfinții din calendar capitalismul lacom, guvernul incapabil, primarul mincinos și bancherul hoț, toți laolaltă fiind de vină pentru insuccesul lui.
“Norocul”, “păcănelele” și nu munca guvernează realizările de zi cu zi atât în gospodării individuale cât și în “gospodăria” de partid și de stat. “Maeștrii păcănelelor” populează masiv aparatul administrativ, central și local; autorități menite să contribuie la construcția unei republici a cetățenilor strâng de fapt rândurile unui sistem anti-cetățean. Ca la cazinou, se țintește o miză – puterea – și se joacă un as din mânecă: minciuna populistă. “Cetățeni” fără pregătire, fără educație, fără cultură, adesea fără suflet și sigur fără valori și fără noimă reală în viața comunității se pun în praștia politică și se aruncă în structurile de conducere, jucând la propriu viitorul unei țări susurând în urechile mulțimii mesaje seducătoare, dar mincinoase și construind în jurul lor comunități de fani ce doresc să ajungă la rândul lor șefi în țara păcănelelor, călcând în picioare prezentul și viitorul “republicii cetățenilor”.
Polarizarea politică ce a transformat “republica cetățenilor” ideală într-o “republică a fanilor” atât în Europa Centrală, cât și în alte părți ale lumi era semnalată încă de la începutul anului pandemic 2020, în ediția specială a revistei Economistul realizată cu Project Syndicate, când am publicat o traducere și adaptare după Ivan Krastev, Președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia. Autorul, sub titlul “Republicile de fani din Europa Centrală”, spunea că loialitatea fanilor “este zeloasă, nechibzuită și statornică”. Bucuria fanilor captivați, cu facultățile critice blocate, reflectă și își consolidează sentimentul de apartenență, care este esențial pentru înțelegerea de către populație a politicii ca joc de loialitate, mai scria Ivan Krastev în articolul citat.
Cele semnalate în urmă cu 4 ani le trăim azi în anul cu patru alegeri. Cei care refuză să fie aplaudaci sunt automat trădători. Orice înfrângere electorală este nedreaptă (sau o conspirație) și orice critică a propriului partid este o trădare. Iar dacă sunt deja la putere, maeștrii păcănelelor politice se consideră o minoritate persecutată, “victime care au dreptul să acționeze, asemeni unor răufăcători demni de empatie”.
În țara păcănelelor, cei ce doresc mai multă republică participativă și mai puțină republică pentru fanii de partid pot mai ușor să plece decât să schimbe “sistemul”. Granițele libere ale Uniunii Europene favorizează emigrarea; în spatele lor, republicile fanilor iau treptat-treptat locul republicilor cetățenilor.
Și am senzația că, în anul cu patru alegeri, România – cu democrație din ce în ce mai ne-participativă și finanțată de diverse “păcănele” – riscă să mărșăluiască “en fanfare” spre “republica fanilor”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Source link
