Daniel Negreanu a intrat în clubul select al jucătorilor profesioniști care au reușit să câștige 50 de milioane de dolari din premiile puse în joc la turnee. A renunțat la școală pentru a juca poker, dar celebritatea nu a venit ușor. A fost nevoie de ani de muncă.
Daniel Negreanu a devenit al treilea jucător profesionist de poker din lume care reușește să câștige 50 de milioane de dolari, doar din premiile puse în joc la turneele oficiale. Jucătorul a depășit această barieră după ce a ocupat locul al treilea la turneul PokerGO Cup 2023, desfășurat zilele trecute în Las Vegas și a încasat un cec de 124.000 de dolari.
Astfel, canadianul cu origini româneşti intră într-un club select în care se mai află doar doi jucători de poker: Justin Bonomo (58,9 milioane de dolari) și Bryn Kenney (57, 2 milioane de dolari).
Daniel Negreanu a câștigat în cariera sa mai multe turnee mondiale de poker. De nouă ori premiul pe care l-a încasat la final a depășit un milion de dolari, potrivit TheHendonMob.com.
Părinții lui Daniel Negreanu sunt români și au emigrat în Canada în 1967. Chiar dacă nu s-a născut în România, el a vizitat țara noastră de mai multe ori.
Povestea lui este una spectaculoasă. La 16 ani a renunțat la școală pentru a se dedica în întregime pokerului. Inițial părinții săi nu au fost de acord cu decizia sa. În 1990, Daniel a participat, în Las Vegas, la primul său turneu major. A pierdut 3.000 de dolari, dar nu s-a dat bătut.
„Eram adolescent în Toronto și jucam biliard împreună cu prietenii. La un moment dat, m-am decis să merg pe poker. Am văzut că se pot câștiga bani și am zis: «Asta este pentru mine!». Părinții nu au fost de acord la început, dar apoi au devenit mândri de mine. Mi-au susținut orice proiect. Am renunțat la școală la vârsta de 16 ani. Câștigam mai mult decât profesorii mei! Atunci am zis că nu mai are rost să merg mai departe cu școala“, povestește Daniel Negreanu.
A fost nevoie de ani întregi de muncă pentru a atinge succesul la nivel mondial. „Am studiat jocul în sine, adversarii, mi-am exersat mimica feței. Ajunsesem să fiu total inexpresiv, devenisem un nesuferit. Pokerul nu înseamnă doar noroc. E vorba de știință în mare parte și o mică doză de șansă. Trebuie să cunoști adversarii, să le studiezi mișcările. Dacă joc cu un începător, pot să pierd. Dacă joc împotriva lui mai multă vreme, îl bat”, mai povestește Daniel Negreanu.
Source link