Vâlcea renunță la jocurile de noroc în așezările cu mai puțin de 15.000 de rezidenți – O schimbare necesară

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege privind jocurile de noroc cu 243 de voturi „pentru”, patru abțineri, iar doi deputați nu au votat. Potrivit acestui proiect, spațiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori, anunță deputatul PNL Vâlcea Laurențiu Nicolae Cazan. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul propus.

În ultimii ani, domeniul jocurilor de noroc a cunoscut o evoluție constantă din toate punctele de vedere: operatori economici, săli de jocuri de noroc, număr de jucători, inclusiv publicitate. Deoarece este un domeniu care trebuie ținut foarte bine sub control, de-a lungul anilor au apărut o serie de reglementări prin care să fie prevenită evaziunea fiscală, pentru asigurarea fondurilor destinate prevenirii și tratării dependenței jocurilor de noroc. După cum bine știți, reclama și publicitatea au suferit de asemenea modificări pentru a preveni dependența și pentru a promova jocul responsabil.

Astăzi, 9 aprilie 2024, a fost votat în Camera Deputaților proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009.

Amendamentele propuse în noul proiect de lege vizează direct operatorii economici din domeniu și aduc următoarele modificări:

1. Alineatul 5 al art. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2), conform cărora jocurile de noroc sunt exploatate în mod direct de către o singură societate deținătoare de licență clasa 1, exploatarea jocurilor de noroc se poate realiza, în comun, de către două sau mai multe societăți care dețin licență clasa 1 sau/si licență clasa a 2-a, între care există unul sau mai multe contracte încheiate în condițiile legii, răspunderea revenind părților contractante. Sunt interzise convențiile care, explicit sau disimulat, ar permite unei entități nelicențiate conform legislației privind jocurile de noroc, să desfășoare activități de jocuri de noroc. Având in vedere prevederile art. 10 alin. (3) și cele ale art. 21 alin. (1) și (3), interacțiunea cu clientul/beneficiarul serviciilor de jocuri de noroc se poate realiza exclusiv prin intermediul personalului calificat propriu angajat al organizatorului de jocuri de noroc sau al unei societăți afiliate organizatorului de jocuri de noroc.

2. Sunt introduse două noi alineate care vizează atât stabilirea termenului de activitate în domeniu, cât și reglementări privind entitățile care pot presta activități conexe jocurilor de noroc:
(5^1) Activitățile de jocuri de noroc care fac obiectul exploatării în comun presupun îndeplinirea a cel puțin una dintre activitățile specifice jocurilor de noroc constând în operarea mijloacelor de joc, încasarea și evidențierea mizelor și/ sau plata și evidențierea câștigurilor, precum și alte asemenea activități care urmează a fi stabilite prin ordin al Președintelui O.N.J.N., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(5^2) Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activități conexe jocurilor de noroc către entități care nu dețin licență clasa 1 emisă de ONJN și care permit accesul la jocurile de noroc de către participanții la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României și/ sau participanții la joc cetățeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat. Măsurile tehnice necesare pentru a preveni și combate accesul participanților la jocuri de noroc cu încălcarea dispozițiilor prezentului alineat vor fi stabilite prin ordin al Președintelui O.N.J.N., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Până la adoptarea ordinului Președintelui O.N.J.N. prevăzut de prezentul alineat, operatorii economici care dețin licența clasa II emisă de O.N.J.N au obligația de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni și combate accesul participanților la jocuri de noroc cu încălcarea dispozițiilor p…

3. Proiectul de lege votat astăzi aduce totodată noi modificări și reglementări…

4. O altă modificare este adusă și asupra registrului public online, menținut la zi de către O.N.J.N. . În urma noilor reglementări, acesta trebuie actualizat cel puțin o dată la 24h și va conține informații suplimentare:

(1^1) Se instituie obligativitatea creării şi menţinerii la zi de către O.N.J.N. a unui registru public, accesibil online și actualizat cel puțin o dată la fiecare 24 de ore, care va cuprinde:

a) denumirea comercială şi numele firmei, pentru operatorii licenţiaţi/autorizaţi pentru a desfăşura activităţi reglementate de către prezentul act normativ;
b) adresa sediului operatorului;
c) adresa fiecărui spaţiu comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, cu indicarea tipurilor de jocuri de noroc autorizate pentru locaţia respectivă;
d) seria şi adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc licenţiat/autorizat pentru respectivul organizator;
e) seria şi adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de producţie, distribuţie, reparaţii şi întreţinere pentru mijloacele de joc, import, export, achiziţie intracomunitară, livrare intracomunitară sau alte activităţi…

5. Totodată, este introdus un nou alineat care vizează direct operatorii economici:
(1^2) Organizatorii de jocuri și operatorii economici au obligația de a transmite către ONJN prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță toate informațiile prevăzute la alin. 1^1 în vederea actualizării registrului public.

6. Pentru spațiile comerciale dotate cu slot-machine apare o nouă literă referitoare la condiționare de numărul de locuitori din unitatea administrativ-teritorială:

După litera b) a alin (2) a articolului 15, se adaugă o literă nouă b^1) cu următorul cuprins:
b^1) spațiul propus, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slot-machine astfel cum sunt acestea definite în art. 10 alin. (1) lit. e) din OUG 77/2009, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numarului de locuitori se face prin adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul propus.

7. Au fost actualizate și contravențiile art. 26^1, după alin. (4), unde sunt introduse trei noi alineate:

(5) Nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (5) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 150.000 lei la 200.000 lei și confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională.

(6) Nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1^2) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 150.000 lei.

(7) Nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (5^2) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 150.000 lei la 200.000 lei și confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională. În toate cazurile în care se constată săvârșirea contravenției prevăzută de prezentul alineat, Comitetul de Supraveghere dispune revocarea licenței clasa a II-a deținută de operatorul economic care desfășoară activități conexe jocurilor de noroc.

Prevederile prezentei legi intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Prin modificările propuse, se urmărește reglementarea mai strictă a modului în care operatorii economici din domeniu pot exploata jocurile de noroc, interzicându-se convențiile care ar permite activități nelicențiate. De asemenea, se impun restricții asupra activităților conexe jocurilor de noroc și se introduc cerințe noi privind publicitatea și promovarea acestora. Totodată, proiectul de lege instituie un registru public online actualizat regulat, menținut de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), pentru a spori transparența în industrie. În plus, se stabilesc sancțiuni mai severe pentru nerespectarea regulilor, inclusiv amenzi considerabile și revocarea licențelor” – anunță deputatul liberal Laurențiu Cazan.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

www.sloturigratuite.ro
© Copyright 2024 Sloturi Gratuite
Powered by WordPress | Mercury Theme